Clipe !

Noiembrie 29, 2010 1 comentariu

Stii tu..am momente cand ma gandesc unde esti,cu cine mai umblii,ce faci…cu ce cuvinte ti-as spune totusi ca mi-e dor..de noi !

Probabil si el face acelasi lucru ca mine. Poate si el vrea la fel de mult sa ma sune, dar are orgoliu si nu o face pentru  ca nici eu nu am facut-o. Poate si lui ii e dor de mine asa cum si mie imi e..

‘Cele mai multe ganduri sunt amintiri’.Sunt mai decisive…felul in care fuma,mersul lui..rasul lui.. a plecat,am plecat.

De ce nu te-ai mai gandi la mine? Doar pentru simplul fapt ca privirea ta nu ma mai poate vedea? Nu.. ne despartim,dar nu ne uitam..


Sa fii nervos dimineata ca e iarasi luni…

Anunțuri
Categorii:Personale. Etichete:, , ,

Solul luminii s-a spart…

Noiembrie 28, 2010 2 comentarii

“Despre ploaie”- Martin Page.

“Ploaia ne cade in brate, ne saruta si ne paraseste. Ca o amanta, intermitenta din fire, ea vine cand nu ne asteptam. Ea distruge orele triste. Frumusetea ploii sta in caracterul ei imprevizibil. De fiecare data, atingerea ei ma surprinde, mi se face pielea de gaina. Nu va fi nici un divort. Sotie credincioasa, ploaia e cu noi pretutindeni. La capatul zilelor, o regasim in picaturile din perfuzia de la spital.”

“Inveti sa iubesti ploaia asa cum inveti sa iubesti vinul: mai intai te strimbi, ca sa pari diferit si cu riscul de a nu-ti face cunoscute gusturile. Ca orice iubire adevarata, ea necesita inventivitate, chibzuinta si o anumita experienta de viata.”

“Frumusetea ploii sta in caracterul ei imprevizibil. De fiecare data, atingerea ei ma surprinde, mi se face pielea de gaina. Nu va fi nici un divort.”

“Cand ploua, oamenii citesc, merg la cinema si se indragostesc…”

“Sub ploaie, ziua nu mai este dedicata nici muncii, nici vorbelor marunte pe care le schimbam… frunzele tremura, umbrelele se deschid, cafenelele, salile de cinema si librariile se umplu de lume…”

“Oceanul nu a uitat ca ne-am nascut in adancurile sale si ne-a dat cumva de urma. Il ghicim cu greu sub noua sa forma de confetti. Trecute prin sita norilor, scoicile, pestii, algele si meduzele sunt filtrate…”

.“Noi compunem cu calcaiele o muzica ce influenteaza cerul. Ca sa chemi ploaia iti trebuie incaltaminte buna, tocmai de aceea ploua mult in Anglia, tara pantofilor de calitate.”

Sotie credincioasa, ploaia e cu noi pretutindeni. La capatul zilelor, o regasim in picaturile din perfuzia de la spital.”

Ploua-ncet..si ploua-ncet,ploua-ncet.Nici nu stiu de unde dracului sa-ncep.

Da-te ma asa !

Noiembrie 26, 2010 Lasă un comentariu

“Am fost obisnuit sa cred ca tot ce vine merge spre mai rau
Cand pentru orice fapta se spunea ca-s pampalau

Aveam 4 ani cand cel care ma proteja, bunicul meu
Murise, atunci taticul a prins tupeu sa-mi dea primul neveu (bang)
Totul avea sa se schimbe
Nu stiam ca poti ajunge alcoolist din colectionar de timbre
Printre zeci de certuri fara motiv ajunse momentul decisiv
Cand i-am plasat lui tata o bucata-n incisiv
Stiam exact ce fac, nu m-am pierdut cu firea
Ura e un sentiment mai puternic decat iubirea
Si privirea din ochii mei in acel moment avea sa fie
Exact la fel ca a lui, ca la prima lui betie .

Mama imi promise multe, insa nu stia s-asculte
Vorbele ei bune au devenit in scurt timp insulte
Nu suport ca cineva sa-mi critice starea
Cum n-am suportat pe clasa I-a dictarea
Nu suportam sa-mi futa capul cand bagam lingura-n gura
Imi spunea „esti ca si tac-tu” in loc de „pofta buna”.

Imi reprosa anturajul, si limbajul meu flegmatic
O deranja de fapt ca nu ma mai miscau vorbele practic. “

Gata,gata ! Totusi am si eu liniuta mea peste care numai poti trece ! Te oftici, parca te macina ceva pe interior cand vezi ca am tupeul sa-ti raspund  cu atata seninatate la orice zici. Deja m-am invatat ,incerc sa nu ma mai agit cand te vad ca tipi. Dar stii..stii ca ma deranjaza cand te aud ca incepi sa racai in trecut, cand stiu ca ma compari cu ceva ce nu sunt. Insa niciodata nu ma voi schimba,din cauza ta am ajuns asa indiferenta si cu siguranta aceasta va fii masca mea pentru tine chiar daca mor pe interior !

Si o piesa pentru vremurile cand  iti e greata !


Categorii:Personale. Etichete:, ,

Si e fresh si rece !

Noiembrie 26, 2010 4 comentarii

O face atat de natural,ca un suc natural ! Imi place sa ma trezesc pe melodia asta.. Respect Skizzo.

Categorii:Altele. Etichete:, , ,

Jap,jap pe dulap !

Noiembrie 25, 2010 14 comentarii

Ma trezesc in fiecare dimineata nemultumita de ce intalnesc. De fapt.. de ce sa ma trezesc cand vad cum zilele se scurg usor..asteptand sa se termine toate? Simt ca doar tavanul imi spune ‘buna dimineata’,simt ca putinele raze de soare ma mangaie cu dragoste pe fata..Doar atat,nicio alta vorba buna,nici macar un zambet care sa-ti dea o sclipire in ochi.. Apoi ziua dabea trece,parca picaturile timpului nu vor sa curga..

Se lasa seara si in intunericul camere straluceste o luminita mica rosie. Fumul se ridica usor,usor si se imprastie. Doua buze trag cu sete dintr-o tigara..Ochii privesc cum stelele jongleaza. Mintea fuge in diferite parti,cauta solutii ..prea mult ..prea tarziu.. intai ruinezi tot si apoi sa construiesti? Nu..imposibil. Stalcesc mucul de tigare si parca simt cum s-a ars o amintire. Oricum le uiti cu timpul pe toate. Intinsa pe jos apar intrebari..Ce ar fi sa o iau de la inceput? Cu tot.. Sa fiu doar eu,el si stelele ..si tot ce ne ramane in suflet. Tot ce imi ramane in minte,tot ce imi doresc buzele lui calde. Asa cum magia se ascunde intr-o seara cu stele..asa si durerea intr-un fum de tigara..

Poza de la bal.

 

Deci da,am revenit pe blog,ma ocup iar de el. Am golanit in ultima vreme,am probleme nasoale cu scoala ..Ca orice pustan sa zic asa.. Dupa ce ca ma cert cu mama mereu nu ma risc sa-i zic si de astea..Vad ca venirea iernii imi aduce niste vesti care nu ma bucura prea tare..raman fara persoane dragi.. Dar ne descurcam cum putem. Bafta !

Categorii:Personale.

Albastrul cifrelor pierdute.

Octombrie 10, 2010 8 comentarii

Nici nu mai stiu exact cand a inceput. Imi notasem data exacta pe peretii inimii. Scrijelisem cifrele cu deosebita atentie si erau atat de bine conturate incat stiam sigur ca n-am cum sa uit. N-am avut niciodata nevoie de vreo agenda sau vreun biletel care sa-mi aminteasca ziua sau noaptea in care te-am gasit. Fusese sclipirea aia pe care o ai o singura data in viata, cel mult de doua. Numaram doar zilele ce treceau pentru ca vroiam ca ele sa te faca sa-mi apartii mai mult.
Pe atunci eram o naiva. Gaseam insemnatate pentru fiecare cuvant, gest si credeam ca nimic nu e intamplator. Nimeni si nimic nu mi-ar fi schimbat trairile, visele, dorintele, pasiunile, sau ma rog… tot ce ducea la tine.
N-aveam timp nici sa respir pentru ca iubeam. Iubeam mai presus de orice. Iubeam mai presus de propria-mi viata. Si acum ma intreb daca nu cumva iubirea absoluta ucide. Dar n-am de gand sa filozofez sau sa scriu despre lucruri marete; si asta pentru ca n-am curaj, n-am talent.
Dar totusi nu inteleg unde sunt cifrele? Ce s-a intamplat cu ele? Cine mi le-a sters sau cine le-a furat? Erau nopti in care ma gandeam doar la ele, nopti in sir le-am privit… cand dispretuitor, cand admirativ.
Nu stiu daca mai stii cum sarbatoream ca nebuna implinirea inca unei zi sau luni. Aveam aniversarile mele de zi cu zi, fara invitati sau cadouri.
Dar acum? Acum mi-au disparut cifrele… S-au dus dracu fara sa am vreo secunda la dispozitie sa mazgalesc pe-un colt de hartie ziua sau noaptea in care te-am gasit.
Nu mai am prea multa nevoie de ele acum dar am promis sa avem o ultima aniversare curand… Se-apropie, se-apropie si nu-mi pot aminti.
Intre timp mi-am renovat toate camerele inimii si vopseaua asta albastra cred ca e de vina pentru tot. Mi-a acoperit peretii cu precizie si nu ma lasa sa vad dincolo de ea. Dar sa stii ca nu mai mor de inima albastra… E albastrul unui nou inceput, e albastrul cifrelor pierdute…

Categorii:Altele.

Consoleaza-ma..

Octombrie 8, 2010 8 comentarii

speranţa moare doar atunci când ţi-o ucizi singur.

– hai, bate-mă pe umăr stângaci, de parcă ai avea degete de sârmă şi spune-mi there, there, o să treacă, o să uiţi, o să fie bine. de-asta scriu blogul ăsta. pentru că nimeni nu vrea să asculte până la capăt, pentru că nimeni nu are răbdare, pentru că fiecare e ocupat numai cu el însuşi.

– de parcă tu ai fi altruismul întruchipat.

– ştiu, cer prea mult de la oameni. dar şi ei se aşteaptă la prea mult de la mine. sunt convinşi că eu sunt de piatră sau ceva şi că o să îndur totul până la sfârşitul timpului.

– nu te consolează nimeni dacă nu are un interes. prietenia se plăteşte. totul e de vânzare. atât de mulţi oameni îmi provoacă scârbă. se vând pe atât de puţin… pe speranţa unei ocazii din viitor în care vor obţine, poate, ceva la schimb.

– aş vrea să fiu la fel de cinică, dar mă doare totul.

– asta pentru că n-ai suferit destul. n-ai cerşit compasiune de suficient de multe ori ca să-ţi dai seama că nimeni nu vrea să ţi-o ofere. dacă a fost cineva acolo vreodată să te sprijine a fost pentru că întâmplător avea ceva de câştigat, dar asta nu înseamnă că există într-adevăr suflete nobile în lume.

– îmi aleargă voci în cap…mai toarnă-mi vin…e atât de bine să te înşeli că o să uiţi…încă o gură şi totul va fi uitat…

şi te trezeşti apoi mai mizerabil decât atunci când ai început, în braţele nu ştiu cui, gândindu-te “încă unul care pretinde că îi pasă de-adevărat, fără nici un motiv ascuns… cine ştie ce speră…poate chiar vrea să mă revadă…ce naiv…”

Categorii:Altele.