Dor sau obisnuinta..
Mai intai imi ramane parfumul tau in minte. Dupa, orice-as auzi, imi pare a fi vocea ta. Incep sa-mi amintesc cum imi plimbai degetele pe chip ,cum ma tineai in brate. Am nevoie de zambetul tau, de ochi tai in care ma vad intotdeauna frumoasa, de sarutul tau, de imbratisarile tale…
Imi venea sa plang,sa tip si sa ma zbat pentru fiecare frunza care cazuse in noaptea aceea,cand tu ai plecat. Mi se parea ca toate imi furasera un colt din suflet si-l pastrau in ele,asa intinse pe jos. Parca si-ar fi asteptat destinul cuminti,stand dinadins in calea trecatorilor sa le calce cu brutalitate, cu atat mai mult cu cat asta ma face ape mine sa sufar. Ma simteam desprinsa din mine si imprastiata pe fiecare colt de strada rascolit de vant.
Mi-e dor de clipele frumoase,cand te tineam strans strans in brate.. Dar auzeam mereu sperante false,vorbe foarte frumoase.
nici eu n-am putut sa fac diferenta….am tot cantarit dar parca erau la egalitate…cred ca dorul si obisnuinta fac parte din intregul numit iubire…
sweet like post you write !
Buna intrebare…dar deocamdata nu am un raspuns concret…tind sa cred ca nu exista obisnuinta ci e mai degraba o acomodare cu persoana de langa tine, iar iubirea inflacarata de la inceput se transforma intr-o iubire de acomodare…ceva normal, caci nu mai sunt acei fiori si totul devine ceva uzual.